Arhivele lunare: Decembrie 2012

Careuri tematice.

Crăciun fericit!

Uber mega good mood combinat cu mulțumire de sine, acceptare, pseudoiubire și speranțe pașnice. Starea aia echilibrată  și constantă, albă, călâie, când n-ai nevoie nici de o țigară, nici de o cafea, nici de muzică, nici de singurătate dar nici de companie în mod special… Pentru că, surprize sau nu, găsești în tine ceea ce căutai de mult, când vroiai să dispari.

Ciudat. Când suntem triști, ni se pare că momentele în care eram fericiți erau prefăcute, iluzorii. Când suntem fericiți, avem impresia că suferința din trecut era copilăroasă și tindem să-i diminuăm amploarea sau efectele. Atunci când suntem, de fapt, noi?

Crăciun fericit!

Despre nimic.

Resuming Windows. Și fereastra supershiny în patru culori are curcubeului.

Postul de azi e despre nimic. Nimicul dintre noi, care e atât de prezent. Nimicul înseamnă de fapt tot. Uite, pentru mine e maxim să sări cu placa peste un brad, dar tu de exemplu probabil că nici nu ai orbervat bradul, că te uitai după gagica blondă cu skiuri Rossignol.

Nimicul este mai presus de toate o stare de spirit absolută, când te golești pe dinăuntru, fără să fie intenționat. Că toți jucam jocul ăla când eram mici, de-a “nu te gândi la nimic”. Bineînțeles că te gândeai, de fapt, la cum să nu te gândești.

Nu. Prin golit pe dinăuntru mă refer la faptul că nici nu ești plictisit, nici nu iubești, nici nu suferi, nici nu îți dorești nimic în mod special, fără a fi obosit, adormit, amețit, trist, entuziasmat sau melancolic. Doar ești. Cheltui secunde pentru simplul fapt de a fi. Îl numesc nimic pentru că vocabularul limbii române nu a definit încă acea stare. Sau mă rog, o fi având vreun corespondent în nomenclatura psihopatologică , dar… din moment ce acolo este considerat a fiind ceva, nu mai poate fi deci nimic, ci altceva.

Chestiunea la care mă refer eu este totuși o stare care se complace pe sine. Fără a fi confundată cu procastinarea sau alte cele, nu! Dar de ce aș defini nimicul așa cum a definit Augustin timpul, prin ceea ce nu este? Nimicul se cuibărește în ține, te face să devii una cu camera, laptopul și propria ta minte.

Mă-nțelegi? Nu? Nu-i nimic. Nu, chiar nu este nimic. Dacă ai simțit orice stare de spirit citind asta, de la confuzie la dispreț sau indiferență, atunci evident nu ai experimentat nimicul. Îmi pare rău.

Next.

Paaaa!

Hai, pleacă. Pa. Salut. Au revoir. Sau mai bine zis, Auf Wiedersehen, nu?

Cred că e momentul. Cred că (m-)am aşteptat destul. De acum încolo, merg singură. Restul nu mai contează, figuranţii şi-au jucat rolurile destul de bine. Acum însă sunt doar eu şi propria mea umbră, propria mea conştiinţă şi propriile mele decizii. Sunt, deci, în măsură să îţi spun Auf Wiedersehen.

Şi dacă am suferinţa în mână şi nu ştiu ce să fac cu ea, ce? Ce dacă nu am primit manual de intrucţiuni, decât sub format care cere Flashul? Eu nu am Flash. Eu lucrez mai bine în lumina zilei. Să fiu nervoasă? Să înjur, să plâng? Câteodată merge…

Nu. De data asta nu, azi nu. Azi e doar Auf Wiedersehen, fără  champagne, larmes sau poésie.

Departe.

Am ajuns atât de departe

Şi totuşi

Sunt

Atât de departe.

Decizie.

Gata. M-am hotărât. Nu mai trag cu gloanțe într-un trup mort.

O să te iubesc în absență. O să te iubesc din nou și din nou, o să te iubesc fără să mă mint și fără să mă conving singură de un milion de alte lucruri tot neadevărate și la fel de caraghioase.

Ei, și dacă te iubesc, ce? O să îmi treacă, la fel cum mi-au trecut toate rănile de pe genunchi, în copilărie. Să zicem că ești una dintre ele. Una foarte dragă, dar care, la fel ca și celelalte, nu îmi mai poate aduce nicio bucurie de acum în colo, decât cea a vindecării.

Așa că da. Te iubesc. Te iubesc în continuare. „Te iubesc”? Cum sună… Poate că nici măcar nu te iubesc.

To commit.

As I kill the paper

As I take its soul

As I write each word trying to find

fullstop.

Keep dancing through my thoughts,

As if you want to kill my every very single hope

of a lonely tomorrow.

Etichetat

Combinaţii.

Momentul când mă gândesc la tine, când fac duşul rece şi sar apoi în şosetele pufoase şi călduroase…

Nu mă pot abţine să nu mi te imaginez lângă mine. Tu, nişte citate din Chirilă, din Lolita şi din Shakespeare, trei poze de pe Tumblr, Sex on Fire, cafea cu lapte şi iarăşi tu. Tot ce e în jurul meu s-ar asorta perfect cu persoana ta. Toate obiectele, toate mărunţişurile şi toate expresiile faciale. Ar merge cu tine.

Şi cămaşa ta albă, geaca ta de piele, cureaua ta… Şi ele ar atăta bine la mine pe podea.

Şi tu la fel.

Etichetat

Ceva.

Repede, repede. Scrie. Scrie ceva.

Când simţi că scrisul a devenit o parte din tine. Când nu poţi adormi fără a scrie, când ars poetica devine şi ea un pretext al somnului. Când scrisul îîîţi dăă aaaripi!

Atunci ştii că existenţa ta şi a întregii lumi are un scop, pe care însă îl căutasei nebuneşte în fraze mai… complicate, crezând că o „îndeletnicire” nu îţi va aduce niciodată ţie fericirea…

Ei bine, aşa şi e. Nu e fericire. E mai degrabă o nevoie. O dependenţă. De ceva.

Etichetat

Salată Caesar cu sos de injurii.

Nu, nu, nu! La naiba, nu!

Îmi pare rău, dar sunt momente când nu! Când la dracu cu controlul, cu pozitivismul şi cu motivarea. Nu!

N-am voie, zi sincer? Ştiu şi eu că am! Pur şi simplu, lăsaţi-mă în lumea mea, duceţi-vă şi nu mă aşteptaţi… Că sunt nervoasă şi indispusă şi deci predispusă la a răni. Da’ frate, nici nu mai am chef de logică sau coerenţă. Nu-mi pasă dacă scriu căcaturi că oricum nu le citeşte nimeni!

Azi fac o salată Caesar de organe genitale şi o vărs pe faţa oricui îndrăzneşte să mă enerveze! Ouch… N-o să fiu prea mândră de mine mâine dimineaţă de postul ăsta nocturn de sincer, dar spune-mi tu mie, Teodora Ştefania, de câte ori ai fost tu sinceră cu tine?

Salatele Caesar pe care le mănânci sunt doar nişte minciuni.

Etichetat

Ego?

solipsistă nihilistă

anarhizez propria realitate

negând deci existenţa visului

nici în relităţi empirice dar nici în idealităţi transcedentale