Arhivele lunare: Martie 2013

Gem

Toţi oamenii gem

Iar eu le ascult gemetele prelungi

Cotidiene dar apocaliptice.

Câteodată aş vrea să gem şi eu.

Dar aş deveni încă un borcan

În cămara uscată şi ridicolă

Aş risca să mucegăiesc sub ştampilă.

Anunțuri

Merci

Merci că ai plecat noaptea

Merci că mi-ai rupt noaptea în două bucăţele mai mici

Şi mai triste

Merci că ai dispărut noaptea.

Merci.

Merci că n-ai dispărut dimineaţa.

Merci.

De ce să iubeşti dubstepul.

 

 

 

 

 

 

 

 

În concluzie, sper că v-am convins!

Punct

Haide să nu mergem mai departe. Hai să ne oprim. Hai să o dăm dracu.

(Dar dragule,

vino mai aproape.)

Trup

Picioarele ţi le-aş privi lung, lung de tot. Sub pantalonii perfecţi ţi-aş atinge gambele. Pe ele s-ar aşeza nişte gazele deşirate şi sănătoase, care s-ar răsuci printre norii de pe gleznele tale. Ai avea aripi mici de aur la sfârşitul infinit al fibulei.

În spatele genunchilor s-ar retrage, speriate, toate rănile din copilăria ta. Toate suferinţele, toate loviturile, toate vânătăile pe care le-ai făcut când ai căzut atunci, din copac. Ai avea urme de spiţe, de cioburi, de regrete. Acolo s-ar ascunde mici pietre ascuţite de cerneală.
Sub exteriorul bombat al genunchilor tăi s-au aşezat de asemenea pietre. Acolo aş desena două mici scuturi de huilă. În genunchi ai căzut, dar tot de acolo te-ai şi ridicat. Victoria ţi-a trecut prin genunchi. Ai simţit nisip fierbinte sub genunchi. Ar luci ca două calote de sferă imperfecte, tot acolo unde rugăciunile tale neînţelese şi-au făcut, şi ele, loc.

Fesele tale, două segmente de dreaptă aproximativ paralele, care conectează cerul de pământ. Aici e hotarul fiinţei tale, pentru că aici paşii devin sau mângâieri sau fugi. Degete subţiri te-ar apăsa delicat, descriind de-a lungul coapselor tale anoste fugi de Bach.

Mai sus, în continuare, ar urma contururi de păsări. Aici, la rădăcina feselor tale, aş uita de limită. Nu aş mai avea repere. Aş desena contraste, alternanţe, aş împleti sentimente sincere sau false, dar apoi le-aş pierde pe toate. În urmă ar rămâne prelungirile surde ale furtunilor şi luminii, dar apoi pielea ta, mister de ceai şi cafea, ar pierde toate cuvintele. Le-ar lua şi le-ar arunca în mare. Aici ar rămâne tot şi nimic.

Nu ştiu de ce, dar abdomenul tău ar fi o poartă imensă şi deschisă, schiţată luminos, promiţător şi timid. Ai putea, intrând pe porţi, să o iei fie în jos, fie în sus. Două drumuri.

Primul, cel care merge în jos, conduce spre abisuri şi poieni ale trăirilor tale. Am fi în interiorul tău, lângă organele tale, în stomacul tău. Ţi-aş simţi, nebună, furia. Ţi-aş privi plămânii. Aş regreta ţigările. Aş atinge, în sfărşit, rotiţele bizare care te făceau să uiţi nopţile triste şi să accepţi dimineaţa, proaspete, integrate în celulele ficatului tău. M-aş scârbi privind şirul lung de suferinţe pe care le-ai înghiţit. Aici, în beznă şi linişte, ţi-aş simţi existenţa viscerală… Apoi aş fugi pe scări în sus.

Aş lua-o pe al doilea drum. Aş ajunge în inima ta. Aş simţi-o devenind a mea… Speriată, aş reveni pe piele.

Spatele tău perfect de semi-zeu ar fi plin de sirene, ancore şi valuri, corespunzând tuturor iubirilor, aventurilor şi provocărilor tale. Ai zâmbi – te-ai bucura că am ajuns acolo, unde ai muşchii supli încordaţi. Ai zâmbi pentru că ai fi mândru – nu de ce ai făcut atunci, ci de ce ai devenit acum.

Dar pieptul şi gâtul ţi le-ai încorda şi mai tare. Ai avea lei absurzi şi sălbatici pe umeri. Aici ai simţi frică şi iubire, pentru că dacă ai fi fost un semi-zeu, aici s-ar fi odihnit şi capete blonde şi săbii.

În capul tău au rămas resturile. Aici crezi că înţelegi tot, dar nu e decât o rezistenţă inertă şi tolerabilă. Ţi-ar atârna zâne blânde după urechi, dar tot acolo ai păstra degeaba şi creioane şi ţigări… Din cauza raţionamentelor tale prosteşti, ţi s-ar vedea pe faţă urme. Pete invizibile. Faţa ta ar fi imperfectă. Dar câteodată ai zimbi atât de adevărat încât aproape, aproape ai convinge că eşti bun.

Etichetat

Circ

Aş vrea ca jocul ăsta

Să ia proporţii de circ –

(Sau de grădină zoologică).

Atunci aş turba secundă de secundă,

Aş trăi în încercarea de a devora lumina soarelui

Şi de a topi gratii de argint.

Aş înebuni latent

Într-o reverie de instincte

Ascunsă de ipocriţi în spatele magiei de prost-gust.

Ţi-aş zdrobi şira spinării

(Dar ţie nu ţi-ar fi frică:

Tu m-ai iubi

Şi eu aş fi mereu, mereu, mereu

Incomple tă)

Etichetat ,